Juriul

Juriul Selecţiei Naţionale Eurovision România 2017

Andrei Tudor

Am făcut parte din juriul Eurovision la mai multe ediţii şi întotdeauna mi s-a părut o sarcină onorantă, frumoasă dar dificilă. Este o răspundere mare pe care şi-o asumă fiecare membru. În ceea ce mă priveşte, am încercat mereu să fiu cât se poate de obiectiv. Sunt obişnuit să aud piese noi şi creaţii din toate genurile muzicale, analizându-le împreună cu studenţii mei de la clasa de compoziţie, muzică pop şi jazz din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar acest lucru îl facem săptămânal. Aşa că sunt pregătit pentru provocările muzicale pe care le voi primi.
Succes tuturor concurenţilor şi organizatorilor. Sper să câştige cel mai bun, iar de data aceasta să aibă şansa de a ajunge şi în faza internaţională şi să ne reprezinte cu cinste
”.

Andrei Tudor a compus piesa Pe-o margine de lume, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision Song Contest, pe scena de la Belgrad. Artistul colaborează, în calitate de compozitor, orchestrator, pianist sau şef de orchestră cu nume importante din industria muzicală, precum Angela Gheorghiu, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminita Anghel,  Gabriel Cotabita, Felicia Filip, Vlad Mirita, Marcel Pavel, Cezar Ouatu, Cristi Minculescu, Adrian Enache, Paula Seling, sau Pasha Parfeni.

Distins cu peste 30 de premii de creaţie sau interpretare, compozitorul este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi în comisia de specialitate a Credidam.

 

Ovi Jacobsen

Sunt la a patra provocare de acest gen şi ştiu că am o misiune grea: aceea de a fi imparţial şi echitabil pentru toţi participanţii. Din experienţa mea ca şi autor îmi imaginez câtă pasiune şi cât de multe aşteptări pune fiecare concurent în participarea sa. Într-un final, noi juriul ne asumăm o  decizie care să reflecte nu numai calitatea piesei ci şi interpretarea live şi  charisma artistului dar şi show-ul de pe scenă. Le urez tuturor mult succes şi …vorba englezului  <may the best song win>”.

Artist, compozitor, producator, si instrumentist, Ovi Jacobsen are la activ single-uri şi albume lansate în Norvegia, Europa, Asia si Amercia de Sud. Este autorul şi – alături de Paula Seling – interpretul pieselor Playing with fire şi Miracle. Cu aceste piese, Ovi şi Paula au reprezentat România pe scena Eurovision în 2010 (locul 3 in finala internationala ESC din Oslo) respectiv 2014 (locul 12 in finala din Copenhaga). Pentru al doilea sezon consecutiv, Ovi este coprezentator al emisiunii Duelul pianelor, la TVR 2, alături de Paula Seling şi Adrian Enache.

 

Paula Seling

Este o responsabilitate mare să fii în juriul Eurovision pentru că şi de tine depinde reprezentantul românilor într-un concurs ce contribuie la conturarea imaginii României în Europa şi nu numai.  Mă simt onorată şi sper să fiu omul potrivit la locul potrivit. Dincolo de aspectele tehnice ce constituie repere clare în clasament, există şi gustul fiecăruia. O piesă este valoroasă dacă, pe lângă construcție – linie, orchestrație şi interpretare, are un mesaj real şi puternic”.

Solistă, compozitoare şi producător muzical, Paula Seling a reprezentat România, alături de Ovi Jacobsen, la două ediţii Eurovision Song Contest. La prima participare, cei doi au luat „bronzul” cu piesa piesa Playing with fire. După succesul din 2010, Paula Seling şi Ovi au revenit pe scena Eurovisionului la cea de-a 59 ediţie desfăşurată în Copenhaga, unde au cântat „Miracle”. Piesa lor a strâns 72 de puncte, clasându-se pe locul 12.

Din 2016, Paula prezintă, alături de Adrian Enache şi Ovi, emisiunea Duelul Pianelor, difuzată la TVR 2.

 

Luminita Anghel

Am acceptat cu plăcere invitaţia de a face parte din juriul Selectiei Naţionale! Am fost provocată în primul rând de regulamentul de anul acesta, care nu va mai lăsa loc de interpretări greşite. Ascultarea tuturor pieselor înscrise, la vedere şi interpretate live, mi se pare o idee reuşită.

Doamne ajută, la cât mai multe momente extraordinare! Multă baftă, tururor!”.

Luminiţa Anghel a reprezentat România la Eurovision în 2005, alături de trupa Sistem, cu piesa Let me try. Concursul s-a desfăşurat la Kiev, iar reprezentanţii României s-au clasat pe locul al treilea.

De-a lungul timpului, cunoscuta interpretă a mai câştigat locul I locul I la festivlalul internaţional Cerbul de aur (2001), premiul I şi trofeul pentru cea mai bună voce internaţională la «Song for Europe festival» din Malta şi acelaşi loc la festivalul internaţional Cairo (2003), interpretând piesa I ask you why.

 

Adrian Romcescu

Doresc cu toată inima ca şi această ediţie a Eurovisionului, cel mai mare spectacol/ concurs al Europei, să comfirme valoarea şi interesul pe care România  l-a câştigat de-a lungul anilor. Sper că vom asculta multe piese şi interpretări de excepţie, care vor da posibitatea juriului să aleagă zece melodii valoroase pe care le vom prezenta publicului la gala finală din 5 martie. Mult succes tuturor!”.

Adrian Romcescu a  participat, în calitate de compozitor, la ediţia din 1998 a concursului Eurovision, unde Mălina Olinescu a interpretat piesa Eu cred. În această calitate, a dirijat London BBC Orchestra, cea care a acompaniat-o pe reprezentanta noastră pe scena din Birmingham.

Adrian Romcescu este membru al al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi a colaborat, de-a lungul timpului, cu nume sonore din muzica românească, precum Aurelian Temişan, Adrian Enache, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Elena Cîrstea, Monica Anghel sau Andra.