images

Grecia: Peste 10 piese înscrise la Eurovision 2023

Eurovision Fun anunță la concursul Greciei pentru Eurovision 2023 au fost înscrise peste 10 melodii.

ERT a primit deja peste 10 propuneri pentru a alege melodia Greciei la selecția Eurovision 2023. Eurovision Fun amintește că anul trecut, la ceastă dată, în selecția greacă, fuseseră trimise 0 piese și speră ca, de data aceasta, să depășească numărul de cântece primite in 2022.

ERT a deschis perioada de înscrieri  pentru reprezentarea Greciei la Eurovision Song Contest 2023 din 26 august, declarând:

„Fiecare propunere trebuie să fie completă, adică să includă un interpret sau un grup cu maximum șase membri, conform regulamentelor, și, să includă una până la trei melodii, care nu au fost lansate sau interpretate până în prezent, nici în Grecia, nici în străinătate, în niciun fel,  integral sau parțial. În vederea participării, se va ține cont și de orice grup artistic care susține interpretul, dar și ideile (conceptul) de promovare și prezentare a cântecului. Propunerile depuse, în contextul apelului de mai sus, se adresează exclusiv ERT. Până la finalizarea evaluării, nu este permisă propunerea simultană a melodiei unei alte secțiuni participante la Eurovision Song Contest.”

ERT, asemeni altor televiziuni, afirmă că melodiile înscrise la Eurovision să fie trimise numai la Eurovision, nu și altor selecții multiple. Termenul limită de depunere este 9 octombrie. Piesele trebuie trimise la eurovision@ert.gr.

Sursa: eurovoix.com