94 de artiști vor să reprezinte România la Eurovision 2022, Torino, Italia
În premieră, cel mai mare procent de înscrieri al compozitorilor și interpreților din străinătate – aproximativ 40% din totalul celor care și-au anunţat participarea.
• Pe 23 decembrie, juriul va anunţa semifinaliştii Eurovision România.
Ediţia din acest an a competiției naționale a atras 94 de piese în cursa pentru un loc în semifinala Eurovision România, iar concurența se anunță acerbă, aproape 40% dintre compozitorii și interpreții înscriși fiind din străinătate - Suedia, Marea Britanie, Rusia, Croația, Israel, Italia, Grecia, Spania sau Bulgaria.
Regulamentul Selecției Naționale pentru desemnarea reprezentantului țării noastre la Eurovision a revenit la formatul din anul 2019. Astfel, artiști autohtoni, dar şi mulţi compozitori și interpreți din străinătate au intrat în competiție pentru șansa de a participa, sub culorile țării noastre, la faza internațională a concursului.
„Mă bucur că numeroși artiști, români și străini, au răspuns pozitiv provocării pe care am lansat-o și le mulțumesc pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Cred că juriul va avea o sarcină deloc ușoară în următoarele două zile, când va decide semifinaliștii ediției din acest an”, a declarat Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România. „Au revenit soliști și compozitori care au mai reprezentat România la Eurovision, cu experiență la această competiție, însă avem și artiști noi, consacrați sau mai puțin cunoscuți, care au posibilitatea de a câștiga un loc pe scena celui mai mare concurs de profil din lume. Este o șansă reală pentru toți”, a adăugat Iuliana Marciuc.
Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu sunt artiștii care vor juriza preselecția din acest an. Ei vor forma juriul de specialiști la toate fazele Selecției Naționale, de la etapa preselecției până în marea finală. Melodiile care vor trece de etapa preselecției vor intra în prima etapă a semifinalei, de unde juriul și telespectatorii vor califica 20 de piese în următoarea fază a concursului. În show-ul semifinalei, juriul și publicul vor alege doar zece piese pentru marea finală.
Semifinala şi finala Selecţiei Naţionale se vor desfăşura la începutul anului viitor, pe parcursul lunilor februarie și martie. Ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în concursul internațional. Toate informaţiile privind modalitatea de înscriere și organizarea concursului sunt prezentate în Regulamentul Selecţiei Naţionale, disponibil pe site-ul oficial eurovision.tvr.ro.
Despre Eurovision:
Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. 41 de țări s-au înscris la ediția cu numărul 66 a concursului internațional: Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite. Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). *** Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro