images

Ritmurile ”Llamame” au "aprins", din nou, scena Eurovision

Show-ul României, aproape 140 de mii de vizualizări pe canalul oficial Eurovision, la a doua repetiție. Eurovision debutează cu prima semifinală marţi, 10 mai, la ora 22.00, în direct la TVR 1 şi TVR Internaţional.

wrs a impresionat din nou audiența la a doua repetitie oficială pe scena torineză a Eurovision Song Contest. Alături de echipa de dansatori şi de backing vocalist-ul care îl susţine din „umbră", reprezentantul României a zguduit Arena Pala Olimpico pe ritmurile „Llamame”.

Jurnaliștii acreditați au avut acces la această sesiune de repetiţii şi au reacționat foarte bine la show-ul piesei noastre, wrs fiind lăudat pentru emoţia şi energiile degajate la momentul României. Prestația reprezentantului nostru a strâns aproape 140 de mii de vizualizări pe canalul de Youtube al Eurovision Song Contest, fiind unul dintre cele mai apreciate momente ale zilei.

„Am primit o mulțime de mesaje pozitive din partea fanilor, organizatorilor și jurnaliștilor. A fost o nouă zi plină de emoții, dar răspunsul nu s-a lăsat așteptat: momentul nostru are deja aproape 140 de mii de vizualizări pe canalul oficial de Youtube al ESC, ceea ce mă motivează și mai mult să dau absolut totul în concurs”, a declarat wrs, la finalul zilei.

Spectacolul a fost modificat, după ce echipa TVR a avut şedinţe tehnice cu organizatorii, iar aceștia au încercat să pună în aplicare indicațiile primite în urma primei repetiții. Deşi mai sunt probleme cu privire la unele cadre alese de producătorii show-lui, reprezentanții României le-au transmis acestora, punctual, solicitând remedierea lor.

Totodată, concurenţii ediţiei din acest an s-au lovit de o problemă tehnică: scena nu funcționează așa cum a fost proiectată. „Soarele” în jurul căruia a fost gândită întreaga construcție s-a blocat, iar această situație afectează show-urile participanților la concurs. Din această cauză, România, la fel ca alte țări, nu poate folosi la potențialul maxim grafica pregatită special pentru concurs.

După repetiții, wrs, alături de Iuliana Marciuc, șefa delegației României, au susținut o conferință de presă și o sesiune foto cu fanii și jurnaliștii prezenți la eveniment.

Seara, wrs, alături de reprezentanții Republicii Moldova, Zdob și Zdub & Frații Advahov, au vizitat școala de dans pentru copiii români din Torino - Primo Passo/Grupul Vatra. Aproape o sută de copii și tineri s-au adunat pentru a dansa alături de artiști, care au fost asaltați de spectatori, pentru fotografii și autografe.

Publicul din România poate urmări cum a decurs a doua repetiție a reprezentantului României la ESC 2022 pe scena de la Torino, întâlnirea cu presa, evenimentul organizat la școala Primo Passo/Grupul Vatra, dar și imagini de culise, în programele de știri ale TVR și pe pagina oficială de Facebook a Eurovision România, unde sunt difuzate, zilnic, în exclusivitate, materiale şi transmisiuni live de la Arena Pala Olimpico.

Eurovision debutează cu prima semifinală marţi, 10 mai, la ora 22.00, în direct la TVR 1 şi TVR Internaţional.

Calificat în urma selecţiei naţionale din 5 martie, wrs va urca pe scena Eurovision Song Contest 2022 pe 12 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 13 de intrare în concurs. Alături de România, în a doua semifinală participă: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda. Finala va avea loc sâmbătă, 14 mai și va fi difuzată în direct și în exclusivitate la TVR.

Foto: EBU - Corinne Cumming, Andres Putting

***

Despre wrs:

Andrei Ursu, alias wrs, este un artist multidisciplinar cu o viziune unică. Înainte de a-și începe cariera de vocalist, e backup dancer în televiziune şi pentru alţi artişti, luându-i exemplul pe părinţii săi, ambii dansatori de muzică populară. În 2015, se lansează în muzică în trupa de băieţi SHOT. Doi ani mai târziu, părăsește proiectul şi se mută la Londra, unde îşi perfecționează abilităţile de compozitor. În ianuarie 2020, semnează un contract de înregistrare cu Global Records şi demarează proiectul său de muzică electro pop. Pe lângă muzică, wrs îşi concepe adesea videoclipurile şi artwork-urile, oferind ascultătorilor o privire în lumea sa interioară.

Cea mai recentă piesă a lui wrs, "Amore'' feat. Ilkan Gunuc a ajuns pe locul 7 în Top Radio MediaForest, pe locul 12 în Top TV Bulgaria şi a atins un vârf în Top 200 Shazam #3 RO, #19 Bulgaria, #67 Moldova, fiind inclusă în playlisturile editoriale NMF Turcia, RO + Hit Dans, Yaz, Dance toată ziua. Totodată, piesa "Tsunami" a devenit o senzaţie internațională ajungând pe primele locuri în topurile din Bulgaria (#24 Radio, #3 TV, #3 Top 200 Shazam, #12 Apple Dance), România (#35 Top 200 Shazam, #19 Apple Dance).

Despre Eurovision:

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

La ediția din acest an a concursului internațional, România va fi reprezentată de wrs, cu piesa “Llamame”.

Sub sloganul “The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

***

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro sau cristian.acatrinei@tvr.ro.

Echipa Eurovision România

 

Mulţumim partenerilor noştri: Catena, farmacia inimii şi Auchan România!