images

Marea finală Eurovision 2021 va avea loc pe 22 mai

Datele pentru desfășurarea semifinalelor și a marii finale Eurovision 2021 de la Rotterdam au fost confirmate: 18, 20 și 22 mai.

A început numărătoarea inversă pentru Eurovision 2021. Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU) și Televiziunile publice olandeze, NPO (Nederlandse Publieke Omroep), NOS (Nederlandse Omroep Stichting) și AVROTROS, au confirmat că semifinalele se vor desfășura în 18 și 20 mai, iar marea finală va avea loc pe 22 mai 2021, pe arena Ahoy din Rotterdam, orașul gazdă al evenimentelor.

În ciuda incertitudinii generate de pandemia COVID-19, organizatorii se declară optimiști în privința viitoarei ediții de la Rotterdam. Totuși, pentru succesul competiției au elaborat mai multe scenarii, în funcție de evoluția pandemiei.

Muzica, artiștii, fanii, competiția și caracterul internațional, toate acestea fac Eurovision Song Contest foarte special.  Avem un an pentru a explora în detaliu toate scenariile posibile și împreună cu toți cei implicați vom găsi soluții pentru susținerea spectacolelor, indiferent de circumstanțe. Depinde mult de ceea ce va fi posibil în acel moment, de disponibilitatea tuturor celor implicați și de ceea ce va fi potrivit spiritului anului 2021 ”. (Sietse Bakker, producător executiv)

Datele pentru cele nouă spectacole Eurovision 2021 cu bilete au fost confirmate:

Prima repetiție semifinala: luni seara, 17 mai 2021

Prima repetiție pentru juriu semifinale: marți după-amiază, 18 mai 2021

Prima semifinală în direct: marți seara, 18 mai 2021

A doua repetiție pentru juriu în semifinale: miercuri seara, 19 mai 2021

A doua repetiție pentru semifinale: joi după-amiază, 20 mai 2021

A doua semifinală în direct : joi seara, 20 mai 2021

Repetiție pentru marea finală pentru juriu: vineri seară, 21 mai 2021

Repetiție pentru marea finală: sâmbătă după-amiază, 22 mai 2021

Marea finală în direct: sâmbătă seara, 22 mai 2021

Restituirea biletelor Eurovision 2021

Biletele cumpărate pentru spectacolul Eurovision 2020 - care a fost anulat - sunt valabile pentru ediția din 2021.