images

Jeangu Macrooy va reprezenta Olanda la Eurovision 2021 cu „Birth Of a New Age” | VIDEO

Joi, 4 martie, a fost o zi încărcată, cu câteva lansări de piese pentru concursul Eurovision 2021. Țara gazdă anunță reprezentarea sa de către Jeangu Macrooy, cu melodia „Birth Of a New Age” (Nașterea unei ere noi).

Canalul 1 al NPO (Nederlandse Publieke Omroep) a lansat melodia olandeză participantă la Eurovision 2021. În același timp, Jeangu și-a lansat videoclipul piesei pe YouTube. „Birth Of a New Age” este scrisă de Jeangu împreună cu Pieter Perwquin. Artistul aduce o vibrație din propria sa cultură în această melodie, în care cântă și două versuri în Sranantongo, limba vorbită în Surinam.

Pentru videoclipul muzical, echipa lui Jeangu a filmat la Het Rijksmuseum din Amsterdam, o adevărată mândrie a Olandei.

Olanda este una dintre țările care au debutat la concurs în 1956. Până în prezent, a omis doar 4 ediții. Dacă ne uităm la repertoriul lor, vom observa că Olanda a obținut rezultate mixte. Ea a avut un început reușit, cu două victorii în 1957 și 1959. Zece ani mai târziu, în 1969, a adăugat o a treia victorie pe listă, apoi și o a patra victorie, în 1975. După 1975, olandezii au așteptat 44 de ani pentru  ajunge din nou la trofeu. Duncan Laurence a câștigat Concursul Eurovision în 2019, cu frumosul său cântec, „Arcade”. Tocmai această victorie ne aduce în 2012 la Rotterdam. Anul trecut, Televiziunea olandeză l-a selectat pe Jeangu Macrooy cu piesa „Grow”. Din cauza COVID-19, concursul din 2020 a fost amânat, dar anul acesta are o șansă!