images

Roxen, reprezentanta României la Eurovision, hot topic în ţară şi în străinătate

Reacţiile au început să apară atât în social media, cât şi în presă încă din 11 februarie, imediat după difuzarea, pe TVR1, a ediţiei "Destinaţia Eurovision", în care a fost dezvăluit artistul ales pentru a reprezenta România la Rotterdam.

Ştirea că România merge cu Roxen la Rotterdam a “explodat” în următoarele două zile, mai precis în 12 şi 13 februarie, când sute de articole au apărut în toate mediile de comunicare, din ţară şi din străinătate. Acestora li se adaugă numeroasele postări, reacţii şi vizualizări pe Facebook, Instagram şi YouTube, care demonstrează că, şi în mediul virtual, Roxen este subiectul momentului. Un exemplu în acest sens este site-ul oficial EBU, unde prezentarea lui Roxen a ajuns pe locul doi în topul celor mai vizionate materiale.

Pe parcursul celor două zile, peste 200 de ştiri despre Roxen au apărut în presă, în limbile română, engleză, germană, franceză, rusă, spaniolă, ebraică, greacă, portugheză, azeră, italiană, poloneză, cehă, croată, daneză, norvegiană, suedeză, lituaniană şi altele. Informaţia a fost preluată pe site-uri specializate în concursul Eurovision, pe radiouri de cele mai diverse genuri – naţionale, regionale sau internaţionale, cu emisie tradiţională sau doar online, muzicale sau generaliste, pe posturile de televiziune generaliste sau de nişă, din ţară şi străinătate, precum şi pe site-urile comunităţilor de fani Eurovision (OGAE) ori pe diversele lor conturi social media.

Publicul din ţară şi din străinătate a primit ştirea în limba română de la presa centrală și locală (publicații din județele Maramureş, Prahova, Botoşani, Suceava, Cluj,  Iaşi, Constanţa, Arad, Hunedoara etc.), până  la presa din Republica Moldova şi site-uri de ştiri în limba română din afara ţării.

Cele mai multe ştiri despre alegerea României la Eurovision au fost publicate în Spania, Franţa, Portugalia, Italia, Belgia, Olanda, Suedia şi Marea Britanie.

În aceste ţări “a plouat” cu ştiri:

- despre artista aleasă:

Roxen singt  für Rumänien in Rotterdam

Roxen för Rumänien 2020!

Rumanía confía en Roxen, una de sus grandes artistas del momento, para Eurovisión 2020

- despre melodiile care au făcut-o cunoscută în lume:

"Roxen released her first single in November last year “Ce-ti Canta Dragostea” which has gone on to be viewed on YouTube over 8 milion times."

Roxen Will Represent Romania At Eurovision 2020!

Romania Roxen selected for Eurovision 2020

- despre ce melodie va interpreta la Rotterdam:

¿Qué canción cantará Roxen en ‘Eurovisión 2020’?

Which song will she sing?

Răspunsul îl vom afla parţial la Destinaţia Eurovision de pe TVR 1 imediat după Telejurnal şi pe 21 februarie, când vor fi făcute publice cele cinci melodii candidate în Selecţia Naţională.

Pe 1 martie, TVR şi Roxen le vor oferi fanilor români din întreaga lume cel mai frumos mărţişor muzical, la finalul spectacolului de la Buzău, în momentul în care va fi anunţat rezultatul votului publicului şi al Juriului Naţional.