images

Eurovision România: 84 de piese au intrat în preselecţie

Sebastian Ferenț, Laura Coroianu, Bogdan Stratulă, John Varbiu, Alin Vaida, Mihai Predescu și regizorul proiectului României vor juriza piesele înscrise.  

• Sâmbătă, 17 decembrie, aflăm finaliștii Selecției Naționale

• Marea Finală va avea loc pe 11 februarie, în București

Ediţia din acest an a Selecţiei Naţionale a atras 84 de piese în lupta pentru un loc în semifinalele Eurovision România. Artiști din țară și din străinătate au intrat în competiția la finalul căreia vom afla cine va reprezenta România pe scena din Liverpool.

Luni, 14 noiembrie 2022, Televiziunea Română a lansat campania de înscrieri pentru Selecția Națională. Duminică, 11 decembrie, a fost ultima zi în care compozitorii au avut posibilitatea să intre în competiție.

Conform regulamentului, preselecţia pieselor participante la concurs va avea loc în perioada 14 – 16 decembrie 2022, când fiecare dintre acestea va fi audiată de juriul de specialitate. Un compozitor poate avea mai multe piese în concurs, dar interpretate de artişti diferiţi.

Membrii juriului vor selecta un număr de 12 piese pentru marea finală, pe care le vom afla pe 17 decembrie. Lista finală va fi publicată pe 19 decembrie, după etapa eventualelor contestații.

Juriul Selecției Naționale 2023

Juriul pentru preselecţia pieselor înscrise la ediția din acest an a Selecției Naționale este format din profesioniști cu experienţă, care cunosc piaţa actuală, trendul muzical naţional şi internaţional şi care compun lineup-uri pentru evenimente de succes:

 

1. Sebastian Ferenţ - Director Muzical al Festivalurilor Untold şi Neversea

2. Laura Coroianu - Co-fondator Emagic, unul dintre primii şi cei mai mari organizatori de concerte şi evenimente muzicale din România

3. Bogdan Stratulă - unul dintre cei mai experimentaţi directori de programe radio şi de televiziune (Director muzical/Director de programe la ProFm, Radio ZU, Virgin Radio, MediaPro Music, Antena 1, Antena Group)

4. John Varbiu – Fondator şi Booking & Artist Hospitality Manager al Festivalului Summer Well

5. Alin Vaida - Fondator şi Director muzical al Festivalului Jazz in the Park.

6. Mihai Predescu - Şeful delegaţiei României pentru Eurovision 2023

7. Regizorul proiectului, care va fi ales în urma concursului intern şi extern de proiecte regizorale. Detalii aici.

 

Marea Finală va avea loc în studiourile Televiziunii Române, pe 11 februarie, când vom afla reprezentantul României la ESC 2023. Pentru ultimul act al Selecției Naționale, echipa Eurovision România va realiza un show tv, transmis în direct, on air şi online, în exclusivitate la TVR.

 

Reprezentantul României la faza internațională a Eurovision 2023 va fi ales exclusiv prin votul publicului.

 

Regulamentul Selecţiei Naţionale poate fi accesat pe site-ul oficial:

http://eurovision.tvr.ro/2023/regulament.html.

 

Despre Eurovision:

 

Ediţia din 2023 a concursului Eurovision va avea loc în Marea Britanie, care va organiza evenimentul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanşat de Rusia. Evenimentul va avea loc la Liverpool Arena şi va consta în două semifinale, transmise în direct pe 9 şi 11 mai, şi o finală, pe 13 mai 2023.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne transmiteţi solicitările dumneavoastră la: eurovision.romania@tvr.ro.