Germania: 32 de cântece rămase în cursa pentru Eurovision 2024
32 de melodii rămân în cursa pentru a participa la spectacolul de selecție națională al Germaniei: Eurovision Song Contest 2024 - Das Deutsche Finale.
Un total de treizeci și două de piese rămân în cursa pentru a participa la spectacolul de selecție a Germaniei pentru Eurovision 2024. NDR a primit un total de 693 de piese înscrise la Concursul Muzical Eurovision - Das Deutsche Finale 2024. În total au fost înscrise 572 de cântece la postul de televiziune și 121 de cântăreți au aplicat fără o melodie.
Postul de televiziune a prelungit termenul său inițial de pe 5 octombrie până pe 15 octombrie la cererea mai multor artiști, ceea ce a condus la primirea a încă 50 de înscrieri suplimentare.
Cele treizeci și două de piese rămase vor fi evaluate acum de un juriu internațional format din 20 de membri, dintre care vor fi selectate până la 10 pentru a participa la Eurovision Song Contest 2024 - Das Deutsche Finale. Membrii juriului internațional sunt foști membri ai juriilor Eurovision și vor fi dezvăluiți după ce selecția va fi efectuată.
Nu se știe despre cine sau ce fel de piese au fost trimise, dar membrii delegației Germaniei au declarat că au fost trimise piese în limba germană, Stefan Leidner afirmând că până la o treime din piesele aflate încă în cursă sunt interpretate în germană.
Eurovision Song Contest - Das Deutsche Finale 2024 va fi transmis în direct din Berlin pe Das Erste, eurovision.de și ARD Mediathek.
Germania a ocupat ultimul loc în Concursul Muzical Eurovision 2023, cu Lord of the Lost și piesa “Blood and Glitter”. Grupul a obținut 18 puncte în total, atât din partea juriilor cât și din votul publicului, marcând astfel a doua performanță consecutivă pe ultimul loc pentru Germania la concurs.
***
Sursa: eurovoix.com