Lord of the Lost este alegerea Germaniei pentru Liverpool
Germania a vorbit: Lord of the Lost va reprezenta țara la cea de-a 67-a ediție a Eurovision Song Contest cu piesa „Blood & Glitter”. | VIDEO
În seara zilei de vineri, 3 martie, Germania a găzduit competiția Unser Lied für Liverpool - preselecția națională care alege reprezentantul țării la Eurovision Song Contest din mai.
Au concurat 8 melodii, dar într-o cursă foarte strânsă în vârful clasamentului Lord of the Lost a fost câștigător cu piesa Blood & Glitter.
Punctarea a fost făcută atât prin votul unui juriu internațional, cât și printr-un vot public, fiecare contribuind cu 50% din puncte. Lord of the Lost a ajuns să obțină un scor deosebit de favorabil cu votul publicului, germanii acordându-le 146 de puncte.
Combinat cu scorul juriului, Lord of the Lost a câștigat Unser Lied für Liverpool cu 189 de puncte, în comparație cu 111 pe locul secund.
Formată în 2009, Lord of the Lost este o trupă de cinci membri din Hamburg St. Pauli, cântărețul Chris Harms, chitaristul Pi Stoffers, basistul Klaas Helmecke, multi-instrumentistul Gared Dirge și bateristul Niklas Kahl.
Cu un sound care s-a așezat undeva între rock, metal, glam, wave și pop, Lord of The Lost a cântat la multe festivaluri germane și internaționale, precum Wacken Open Air, M'era Luna și Summer Breeze Festival. În plus, ei și-au organizat propriile turnee pe scene mari din peste 30 de țări.
Trupa a câștigat Unser Lied für Liverpool cu titlul noului lor album de studio Blood & Glitter. Acest album a ajuns imediat pe locul 1 în topurile germane la începutul lunii ianuarie, după doar 6 zile de pre-vânzare.
Sursa: eurovision.tv