images

Cinci vedete din România jurizează semifinalele Selecției Naționale

Adi Cristescu, Mihai Georgescu (Miţă), Crina Mardare, Andy Platon şi Mugurel Vrabete vor decide zece dintre finaliştii Selecţiei Naţionale 2019.

Cu o bogată experiență în industria muzicală, cele cinci vedete care formează juriul național Eurovision România vor alege zece câştigători în semifinalele de la Arad şi Iaşi.

•       Juriul național va decide cel mult cinci câștigători din fiecare semifinală
•       Încă doi finaliști vor fi aleși de public, prin televot
•       Mai sunt șase zile până la prima semifinală, difuzată în direct la TVR 1, TVR MOLDOVA, TVR Internațional și TVR HD

Cunoscut şi apreciat atât ca solist, cât şi în calitate de compozitor, Adi Cristescu are în palmares numeroase participări la festivaluri precum: Mamaia, Eurovision, San Remo, dar şi show-uri TV  live. De această dată, fanii îl vor vedea şi ca jurat:

„Faptul că sunt invitat să fac parte din juriu mă bucură şi mă onorează. Îmi place să pun umărul la a construi lucruri frumoase şi voi face tot ce pot să particip la o decizie cât mai bună şi corectă. Iar faptul că voi fi alături de colegi artişti – în juriu şi pe scenă - mă bucură mereu şi mă face să mă simt în familie”, declară Adi.

(w640) Adi Criste

„Eurovision este o uşă deschisă a României către Europa şi este concurul care provoacă şi încurajază concurenţa productivă între colegi artişti. Mi-aş dori ca fenomenul să crească din nou în următorii ani şi să golească străzile atunci când începe!”, încheie Adi.

Compozitor, textier, solist și profesor de canto la propria școală de muzică, Mihai Georgescu (Miţă) este fondatorul trupei Bere Gratis.

„Eurovisionul este cel mai mare eveniment-concurs musical din Europa în care fiecare țară trimite artiști și piese în urma unor selecții extrem de riguroase. Folosind noutățile de ultimă generație din industrie, evenimentul nu poate fi decat unul care dă tonul in show-biz”, a declarat Miță. „Este o onoare pt mine sa fiu invitat sa jurizez fazele semifinale ale Selecției Naționale, marcând a șasea prezență a mea în cadrul Eurovision Romania”, a adăugat solistul trupei Bere Gratis.

(w640) Mihai Geor

Cu o carieră îndelungată în România dar și în străinătate, unde a susținut concerte în Olanda, Danemarca sau Germania, Crina Mardare a făcut parte din trupe precum Sfinx Experience sau Stereo. Vocal coach la propria școală de muzică, Crina Mardare va juriza semifinaliștii Eurovision România.

(w640) Crina Mard

„Pentru mine, Eurovision reprezintă o emisiune de suflet pe care am urmărit-o mereu cu drag și mă bucur că anul acesta voi face parte din acest proiect. Oportunitatea de a fi jurat în cadrul acestui show îmi dă șansa să fac parte din procesul de selecție a celor care ne vor reprezenta și să contribui la alegerea pieselor, concurenților. Este o onoare pentru mine să fac parte din show-uri la fel ca acesta și sper  ca acest concurs să devină din ce în ce mai apreciat la adevărata lui valoare și de către români.

„Eurovision a fost și este un concurs emblematic. Este o rampă foarte bună de lansare și de promovare, către piața muzicală internațională, atât a tinerelor talente, cât și a artiștilor consacrați”, spune Andy Platon, compozitor, producător şi DJ distins cu numeroase premii internaţionale. Despre participarea în calitate de jurat la Selecția Națională, Andy a declarat că așteaptă „cu mare interes prestațiile concurenților, deoarece în selecţia din acest an se regăsesc piese foarte bune, iar competiția va fi foarte strânsă și echilibrată”.

(w640) Andy Plato

Unul dintre numele grele ale rock-ului românesc, Mugurel Vrabete a scris istorie alături de trupa Holograf, alături de care a realizat 17 albume și a susținut mii de concerte în țară și în străinătate. Duminică, va fi jurat la Selecția Națională.

(w640) Iulian Vra

„Concursul Eurovision este unul dintre frumoasele proiecte de acum jumatate de veac menite a aduce împreună muzica ușoară europeană, așa cum, mai târziu, idei pornite tot atunci au adus împreună țările Europei”, a declarat celebrul bass-ist. „Mă bucură propunerea de a face parte din juriul fazelor semifinale ale concursului, o consider o recunoaștere a activității mele muzicale și a posibilității de a avea un punct de vedere avizat asupra pieselor prezentate.”, a punctat Mugurel Vrabete.

***

Publicul votează timp de 30 de minute şi alege una dintre piesele care merg mai departe în Finala Națională. Una dintre noutățile ediției din acest an este modul în care telespectatorii participă la alegerea reprezentantului României la Eurovision. 
În fiecare semifinală, juriul național va califica cel mult cinci piese, iar telespectatorii, câte una.

Votul va putea fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,...11), prin SMS, la numărul 1264 (tarif: 0.5 euro, TVA inclus), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon  - 1264 şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03... 11, cu acelaşi tarif (0.5 euro, TVA inclus / apel), valabil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone.

De pe un număr de telefon se poate vota o singura dată pentru fiecare piesă în parte. Liniile telefonice se vor deschide la semnalul „START VOT!” şi se vor închide după 30 de minute, la semnalul „STOP VOT!”.

Sub sloganul „Împlinește visul!”, seria show-urilor Selecției Naționale debutează la Iași, în Sala Polivalentă, pe 27 ianuarie 2019 și continuă la Arad, pe 10 februarie, în decorul de la Sala Sporturilor „Victoria”. Finala Națională va avea loc pe 17 februarie 2019, la București. Concursul va fi transmis în direct și în exclusivitate de TVR 1, TVR MOLDOVA, TVR Internațional și TVR HD.

Toate piesele calificate în semifinale sunt încărcate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro, unde pot fi accesate şi alte detalii privind concursul.

Despre membrii juriului național:

Cunoscut şi apreciat atât ca solist, cât şi în calitate de compozitor, Adi Cristescu are în palmares numeroase participări la festivaluri precum: Mamaia, Eurovision, San Remo, dar şi show-uri TV  live. A studiat muzica încă din clasa I, la Liceul „Dinu Lipatti”, cu specializări la pian, teorie muzicală şi canto. În 1997, a început producţia muzicală în studio, de atunci lucrând cu mulţi artişti precum Elena Gheorghe, Andra - pentru care a compus albumele „Dragostea ramane" şi „Iubeşte-mă astăzi, iubeşte-mă mâine", Connect-R, Lora, Andreea Balan, Neylini, Marcel Pavel, Ami, Paula Seling, Rafaga, Nana etc. În prezent, Adi are propriul band, ceea ce îi oferă multă experienţă de concerte live, cu repertoriu foarte variat.

Compozitor, textier, solist și profesor de canto la propria școală de muzică, Mihai Georgescu (Miță) este fondatorul trupei Bere Gratis. Pe 1 noiembrie 2018, artistul a sărbătorit 20 de ani de la înființarea trupei printr-un concert fabulous la Sala Palatului: #Simfonia 2. Alături de formația Bere Gratis, pe scenă au urcat Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic - 120 de muzicieni în total, toți sub bagheta a patru dirijori de excepție: Daniel Jinga, Andrei Tudor, Andrei Racu și maestrul Gheorghe Zamfir.

Crina Mardare a ales să devină vocal coach după o carieră de 30 ani pe scenă, unde a făcut parte din mai multe trupe, cele mai cunoscute fiind “STEREO” si “Sfinx Experience”. O bună parte a carierei sale s-a desfășurat în străinătate, unde a avut șansa să întâlnească nume celebre și să lucreze cu vocal coach de talie mondială. În urma acestei experiențe, a pus bazele unei școli moderne de muzică în România -“Crina Mardare Music Experience”. Împreună cu echipa școlii, a început colaborarea cu diferite talent show-uri din România.

Andy Platon este un compozitor, producător şi DJ care, până la 27 de ani, se poate lăuda cu o impresionantă carieră şi premii internaţionale. În 2012, Andy a câştigat premiul “L.A. Music Awards 2012” cu piesa “Starfire” interpretată de britanicul Kris Searle, dar este şi unul dintre compozitorii hit-ului “Save Me” al artistului american Listenbee, parte din coloana sonoră a renumitului serial american “The Originals”. La începutul anului 2014, se alătură echipei Kazibo Music cu produce piesele „Şi îngerii au demonii lor” – Dan Bittman, „Inimi Desenate” – Delia, „Falava” – Andra etc.  Este momentul în care Andy fondează proiectul Soundland, lansând, alături de Alexandra Ungureanu, piesa „Atât de uşor”, iar alături de DJ-ul american Markus Schulz, piese precum „Facedown” sau „We Haven’t Lost Our Way”. Tot alături de Kazibo Music câştigă premiul de Best Producer atât la Media Music Awards, cât şi la Premiile Muzicale Radio România. În prezent, Andy face parte din echipa EPIQ Records.

Unul dintre numele grele ale rock-ului românesc, Mugurel Vrabete a scris istorie alături de trupa Holograf, alături de care a realizat 17 albume și a susținut mii de concerte în țară și în străinătate. Cunoscutul bass-ist a mai avut colaborări cu numeroși muzicieni, ca textier, compozitor, instrumentist sau producător muzical, precum Phoenix, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Laura Stoica, Maria Radu, Jar, Cătălin Crișan sau Cristi Gram. În 2011 a refăcut trupa „Basorelief” alături de doi dintre membrii fondatori și, în anul 2012, a început proiectul „Irina Popa & The Sinners”, pentru ca în 2017 să inițieze proiectul de blues „Hot Leeks”. Artistul este membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, precum și al Consiliului Director UCMR-ADA și Vicepresedinte în Consiliul Director al CREDIDAM.

Despre Eurovision:

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Ediția precedentă a concursului a avut loc la Lisabona și a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”. România a fost reprezentantă de trupa The Humans, care a participat cu piesa Goodbye.

Sub sloganul „Dare to dream”, Esc 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări. 

***
Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro sau cristian.acatrinei@tvr.ro 
Persoana de contact: Cristian Acatrinei 0749.081.959

Echipa Eurovision România

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol