ROMÂNIA LA EUROVISION
Scurt istoric
2018
La ediția din 2018, piesa Goodbye, interpretată de trupa The Humans și aleasă de publicul din România pentru a ne reprezenta la Eurovision, nu s-a calificat în finală. Deși vocea Cristinei, solista grupului, a fost apreciată de jurnaliștii prezenți la Altice Arena ca fiind cea mai bună voce feminină din concurs, iar prestația trupei a fost întâmpinată cu entuziasm încă de la prima repetiție, rezultatul votului nu a fost de partea noastră.
https://www.youtube.com/watch?v=zRmuDprrl0Y
2017
În 2017, România a mers la Kiev cu o piesă inedită, „Yodel It!”, compusă de Mihai Alexandru. Reprezentanţii noştri, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.
https://www.youtube.com/watch?v=LlDzaRK8fSM
2015
Pentru a doua oară în istoria concursului, Eurovisionul a fost găzduit de Viena. În urma Selecţiei Naţionale, România a fost reprezentată de trupa Voltaj, iar melodia băieţilor – „De La Capat/ All Over Again” – a primit 35 de puncte, ajungând astfel pe locul 15.
https://www.youtube.com/watch?v=6TeXdNSFXFI
2014
După succesul din 2010, Paula Selling şi Ovi au revenit pe scena Eurovisionului, iar la cea de-a 59 ediţie desfăşurată în Copenhaga, cei doi au cântat „Miracle”. Piesa lor a strâns 72 de puncte, clasându-se pe locul 12.
https://www.youtube.com/watch?v=1zigB4asRPM
2013
Un spectacol inedit a oferit Cezar Ouatu la Eurovisionul desfăşurat la Malmö. Piesa „It’s my life” a fost recompensată cu 65 de puncte, care i-au adus locul 13.
https://www.youtube.com/watch?v=gEaLl0ZNFB4
2012
La Baku, cel mai estic oraş-gazdă din istoria concursului, România a ales să fie reprezentată de exotica trupă Mandinga. Piesa „Zaleilah” a strâns peste 120 de puncte în semifinală, care a plasat-o printre favoritele ediţiei, însă în finală a ratat top 10, ajungând pe locul 12, cu 71 de puncte.
https://www.youtube.com/watch?v=TlbsUSavKbE
2011
Gazdă a Eurovisionului pentru prima dată după 1983, Germania a ales Düsseldorf pentru cea de-a 56-a ediţie. România a fost reprezentată de trupa Hotel FM care a cântat piesa „Change”, compusă de Gabriel Băruța. Aceasta s-a clasat pe locul 17, cu un total de 77 de puncte.
2010
Dintre cele 39 de ţări care s-au înscris la ediţia desfăşurată în Oslo, România a reuşit să impresioneze publicul atât în semifinală, unde a intrat pe locul 4, cât şi în finală, unde a strâns 162 puncte. Piesa „Playing with fire” cântată de Paula Selling şi Ovi a luat „bronzul” la ediţia din 2010.
https://www.youtube.com/watch?v=Iq2V_-fGJHQ
2009
După o semifinală incendiară care a clasat-o pe locul 9, Elena Gheorghe a strâns în finala Eurovision 40 de puncte. Piesa „The Balkan Girls”, compusă de Laurenţiu Duţă, a prins locul 19.
https://www.youtube.com/watch?v=9-Ly–eGgtY
2008
Pentru ediţia din Belgrad, ţara noastră a fost reprezentată de melodia „Pe-o margine de lume”, interpretată de Nico şi Vlad Miriţă. Piesa cântată în limba română a strâns 45 de puncte din partea publicului şi juriului Eurovision şi s-a clasat pe locul 20.
https://www.youtube.com/watch?v=8LRpGIpAwJQ
2007
În finala concursului Eurovision desfăşurat în Helsinki, România a fost reprezentată de trupa Todomondo. Formată din Andrei, Ciro de Luca, Ghedi Kamara, Mister M, Valeriu Răileanu, Vlad Crețu. Andrei și Kamara , trupa a cântat piesa „Liubi, liubi, I love you”, care i-a adus locul 13 şi un total de 84 de puncte.
https://www.youtube.com/watch?v=QIEDaAEJyxQ
2006
Selecţia naţională din 2006 l-a ales pe Mihai Trăistariu să reprezinte România la Eurovisionul desfăşurat în capitala Greciei. Piesa „Tornero” a fost calificată direct în finală şi a primit 172 de puncte, care i-au adus locul 4.
https://www.youtube.com/watch?v=lYc6zJG349U
2005
După ce au uimit publicul în semifinală (unde au obţinut locul I), Luminiţa Anghel şi Sistem au strâns din partea juriului şi publicului european 158 de puncte. Ţara noastră încheia glorios spectacolul desfăşurat la Kiev pe locul 3.
2004
Calificată direct în finală, România a pariat în 2004 pe Sanda Ladoşi şi piesa „I admit”. Desfăşurat la Abdi Ipekci Sport Center din Istanbul, concursul Eurovision i-a adus ţării noastre 18 puncte, clasându-se astfel pe locul 18.
2003
România a obţinut un rezultat bun şi la ediţia din 2003, când Nicola a urcat pe scena Skonto Olympic Hall din Riga şi a cântat „Don’t break my heart”. Artista a strâns 73 de puncte şi s-a clasat pe locul 10.
https://www.youtube.com/watch?v=joZvkeX4R3Q
2002
O creştere spectaculoasă a cunoscut ţara noastră în 2002, cu piesa „Tell me why” cântată de Monica Anghel şi Marcel Pavel. România a primit 71 de puncte şi a ajuns pe locul 9 în cadrul concursului desfăşurat la Tallin.
https://www.youtube.com/watch?v=ULjcDtXGOKE
2000
Câştigători ai Selecţiei Naţionale, membrii trupei Taxi au cântat pe scena Golden Arena din Stockholm piesa „The Moon” care a strâns 25 de puncte, clasându-se pe locul 17 (din 24). Acest punctaj a descalificat România de la participarea la următoarea ediţie.
https://www.youtube.com/watch?v=uwZBeQWBiH0
1998
Melodia „Eu cred” a Mălinei Olinescu a reprezentat ţara noastră, după o absenţă de patru ani, la concursul desfăşurat la Birmingham. România nu a adunat decât şase puncte şi s-a clasat pe locul 22 (din 25).
https://www.youtube.com/watch?v=ZRoSwaTFF5I
1994
Dan Bittman a fost primul artist care a reprezentat România la Eurovision. În 1994, el a cântat pe scena Point Theatre din Dublin piesa „Dincolo De Nori”. România s-a clasat pe locul 21 (din 25), pierzând astfel participarea la ediţia din 1995.