Ester Peony urcă pe scena Eurovision in concert din Amsterdam
Dana International, câștigătoarea Eurovision 1998, este invitata de onoare a serii.
Reprezentanta României la Eurovision 2019, Ester Peony, va cânta, în această seară, sâmbătă, 6 aprilie, la cel mai mare eveniment pre-Eurovision din Europa. Ester va urca pe scena "Eurovision in concert" din Amsterdam alături de aproape 30 dintre artiștii care vor concura la Tel Aviv, aducând "On a Sunday" în mijlocul fanilor Esc din Olanda.
„Am mari emoții pentru seara de sâmbătă, când voi urca pentru prima dată pe scenă alături de mai mulți concurenți Esc 2019 la cel mai mare pre-party dedicat fenomenului. Eurovision in Concert e un eveniment uriaș, iar publicul din Amsterdam contribuie din plin, așa că abia aștept să-l cunosc!”, a mărturisit Ester Peony înainte de plecarea spre Amsterdam.
Înainte de a urca pe scena concursului din capitala Israelului, artiștii vor simți energia publicului pe scena de la AFAS, binecunoscuta sală de spectacole care a găzduit și Junior Eurovision Song Contest din 2012. Ei vor avea parte de întâlniri cu presa, interviuri și sesiuni foto înainte de a-și interpreta piesele în fața fanilor Eurovision aflați la Amsterdam.
Gazda concertului din acest an este Cornald Maas, comentatorul olandez al concursului. El va face echipă cu Marlayne, cea care a reprezentat Olanda la Eurovision Song Contest 1999, cu piesa „One good Reason” obținând locul 8.
Invitata de onoare a evenimentului va fi Dana International, câștigătoarea Eurovision 1998.
Început la Chișinău, la finala Selecției Naționale din Moldova turneul internațional de promovare al piesei României pentru Eurovision continuă la Amsterdam, a doua oprire a reprezentantei noastre în drumul său către Tel Aviv.
După Amsterdam, Ester va cânta la Madrid, ducând piesa „On a Sunday” în capitala Spaniei.
Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări.
Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.